X

Marele PERICOL care le afectează enorm pe femeile din ţara noastră: Anunţul şi soluţiile medicilor

Suntem în secolul 21, dar bolile continuă să ne macine extrem de mult. La cele mai grave nu s-a găsit încă un leac, iar milioane de oameni sunt omorâţi sau mutilaţi pe viaţă. Medicii sunt şi ei în alertă.

Cu 3,2 milioane de cazuri noi şi 1,7 milioane de decese pe an, cancerul reprezintă a doua cauză importantă de mortalitate în Europa, iar România este printre ţările fruntaşe la acest capitol. În fiecare an, în ţara noastră sunt diagnosticate aproximativ 80.000 de cazuri noi de cancer şi aproape 30.000 de decese sunt provocate de această boală. De cele mai multe ori se ajunge la mastectomie (extirparea sânului), operaţie care pe lângă riscurile pe care le implică, aduce un prejudiciu grav imaginii de sine  a pacientei.

“Mastectomia în general o face chirurgul oncolog, care poate fi însoţit în sala de operaţie şi de chirurgul plastician. Femeile au nevoie de sâni nu neapărat ca să fie frumoase, ci pentru că se simt amputate dacă nu mai au. Le ajută extraordinar de mult reconstracţia mamară după mastectomie, pentru că atunci când unei femei îi lipseşte un sân este cu psihicul la pământ. Fără nicio glumă. Reconstrucţia le dă poftă de viaţă şi le ajută să îşi aducă aminte că sunt femei”, a declarat dr. Ruxandra Paşcanu, chirurg plastician, conform adevarul.ro.

Otrava din farfurie: Iată cum sunt coapte MĂSLINELE pe care le găsim în magazinele din România!

Cafeaua cu SARE: Noua fiţă recomandată de specialişti

Cum să porți blugii pentru a părea mai SLABĂ

Datele din ultimii ani arată că mastectomia a început să aibă loc la vârste din ce în ce mai mici la femei, iar multe iau această decizie înainte de a depista efeciv cancerul. “Nu putem vorbi de o cauză certă. Ar fi vorba de nişte gene care sunt predispozante pentru aşa ceva. Unele femei pot lua decizia preventiv, iar operaţia asta e o operaţie mutilantă. Ideal ar fi ca reconstrucţia să se facă în cadrul aceleiaşi operaţii, pentru ca pacienta să se trezească cu ambii sâni. Sânii la femei reprezintă feminitate 99%”, mai spune dr. Paşcanu.

Cum arată fiica lui Steve Jobs. Motivul pentru care tatăl ei NU a vrut să o recunoască

REGIM pentru 4 SĂPTĂMÂNI pentru tratarea DEZECHILIBRULUI HORMONAL

Dressinguri pentru salate cu puține calorii

Recuperarea poate ajunge până la două luni, la care se adaugă psihoterapie. De asemenea, e posibil ca pacienta să aibă nevoie să urmeze un tratament cu citostatice.   În străinătate de face screening pentru cancerul de sân, iar femeia este urmărită în timp pentru a preveni cazurile grave şi, deci, mastectomia radicală.

Dieta pentru MENOPAUZĂ

Cercetătorii au aflat CE le LIPSEȘTE copiilor născuţi prin cezariană

Cum să alegem PARFUMUL potrivit

În România, maladia este cea mai frecventă formă de cancer ginecologic, anual înregistrându-se peste 3.000 de decese ca urmare a diagnosticării tardive şi a complicaţiilor survenite. Potrivit statisticilor naţionale, avem de ce ne îngrijora căci 1 din 8 femei a făcut sau va face la un moment dat în viaţă cancer mamar.    Tumorile la sân reprezintă cel mai comun tip de cancer din Statele Unite, peste 252.000 de cazuri fiind înregistrate anual. În Statele Unite, mamografiile sunt opţionale pentru femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 44 de ani şi sunt recomandate anual pentru cele între 45 şi 54 de ani. Femeile cu vârsta peste 55 de ani ar trebui să facă o mamografie o dată la doi ani.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro